Actualitate

Trump vrea să decreteze urgenţa naţională pentru ZIDUL la granița cu Mexicul

Trump vrea să invoce urgența națională
Trump vrea să invoce urgența națională

Donald Trump vrea să invoce o situaţie de urgenţă pentru a construi zidul la frontiera SUA-Mexic, transmite Bloomberg.


Preşedintele Donald Trump analizează posibilitatea de a activa o prevedere destinată urgenţelor naţionale pentru a aloca fonduri necesare construirii zidului antiimigraţie la frontiera Statelor Unite cu Mexicul, afirmă specialişti citaţi de agenţia Bloomberg.

În contextul în care Congresul refuză alocarea fondurilor cerute de Donald Trump, preşedintele ar putea cataloga situaţia de la frontieră drept urgenţă naţională, pentru a putea utiliza fonduri speciale, citează Mediafax.

Activarea prerogativelor de urgenţă se va produce doar dacă avocaţii preşedintelui vor stabili că decizia poate fi apărată în instanţele judiciare.

Donald Trump a afirmat în mai multe rânduri că are autoritatea de a construi zidul fără aprobarea Congresului dacă va declara situaţia drept urgenţă naţională. Preşedintele a transmis că va face o declaraţie pe tema “crizei umanitare şi de securitate naţională de la frontiera sudică”.

Înaintea discursului prezidenţial, vicepreşedintele Mike Pence a declarat pentru NBC News că Donald Trump “va explica nu doar necesitatea de a construi zidul, căci oricum este determinat să facă acest lucru, ci şi de a intensifica patrulele la frontieră prin alocarea de resurse suplimentare”. “Le va cere democraţilor să vină la masa negocierilor”, a explicat Mike Pence.

Conform unei legi privind activitatea Pentagonului, preşedintele are abilitatea de a decreta o urgenţă naţională, situaţie care îi va permite secretarului Apărării să redirecţioneze fonduri pentru construcţii militare “necesare” desfăşurării pe teren a trupelor. În acest caz nu este necesară aprobarea Congresului SUA.

Preluare realitatea.net


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.