Sanatate

Tuberculoza: Nemiloasa boală a momentului, care a ucis o mulțime de oameni și continuă să ne dea mari bătăi de cap.

În ultimul timp se vorbește doar despre nemiloasa boală a momentului, care a ucis o mulțime de oameni și continuă să ne dea mari bătăi de cap. Totuși, nu trebuie să uităm că mai sunt și alte probleme de care trebuie să ne ferim și pe care trebuie să le luăm în seamă, la fel de periculoase.

Există, printre altele, o boală ce reprezintă principala cauză a deceselor din întreaga lume, în special în țările în curs de dezvoltare. Specialiștii o mai numesc și pandemia uitată, pentru că mulți nu o mai iau în seamă, deși este o afecțiune periculoasă. Aceasta este tuberculoza, care a provocat o mulțime de victime în timp.

Conform studiilor efectuate de specialiști, anual, la nivel mondial, aproape nouă milioane de oameni sunt diagnosticați cu tuberculoză, mai ales în țările sărace, iar boala ucide peste 1,4 milioane de persoane. De mult timp nu au mai apărut tratamente noi pentru această afecțiune, deși este mult mai periculoasă decât virusul cu care ne confruntăm în acest moment. Este o afecțiune veche, care a fost analizată cu mare atenție, dar dată uitării în ultima perioadă.

În anul 2019, autoritățile și medicii avertizau că în țara noastră este o zonă roșie în ceea ce privește această boală. Mai exact, în județul Galați era o ratăde 74 de cazuri la mia de locuitori. Frumuşiţa, Smârdan, Pechea, Fundeni, Lieşti, Iveşti, Cudalbi, Drăgăneşti, Matca, Corod, Ţepu, Brăhăseşti, Gohor, Ghidigeni, Jorăşti au fost comunele cele mai afectate de această boală, unde o caravană de investigații a mers pentru a detecta cazuri noi.

Cauzată de o bacterie numită ”Mycobacterium tuberculosis„ care vizează de obicei plămânii și le provoacă daune grave. De reținut că se răspândește extrem de repede, prin aer, prin strănut, tuse neprotejată. Totuși, nu se ia după folosirea aceluiași prosop, strângerile de mână, utilizarea comună a toaletei.



LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.