Adpres Media

Cascada Bucias



Grup Plaja Corbu

perfect-tour.ro/ Perfect Tour

vivacredit.ro


Actualitate

Un avion militar cu 92 de persoane la bord s-a prăbuşit în sudul Filipinelor

filipine avion
Un avion militar care transporta cel puţin 92 de persoane s-a prăbuşit, duminică, în sudul Filipinelor, a declarat şeful forţelor armate, scrie AFP. Până în prezent, 40 de persoane au fost salvate din avion, un C-130, care s-a prăbuşit când încerca să aterizeze pe insula Jolo, în provincia Sulu, situată la circa 1.000 km sud de Manila, a declarat pentru AFP șeful armatei, generalul Cirilito Sobejana.

„Echipele de salvare sunt la faţa locului şi ne rugăm să putem salva şi alte vieţi”, a adăugat generalul Sobejana. Ministrul apărării, Delfin Lorenzana, a informat într-o declaraţie de presă că cel puţin 17 persoane şi-au pierdut viaţa, transmite Reuters.

Agenţia DPA, care îl citează tot pe şeful armatei, relatează că avionul C-130 transporta trupe şi cinci vehicule militare când a ratat pista de aterizare şi s-a prăbuşit „în timp ce încerca să capete din nou altitudine”.

Majoritatea pasagerilor abia încheiaseră pregătirea militară de bază şi erau desfăşuraţi la Mindanao (sud), notează Agerpres, citată de click.ro.

Armata este foarte prezentă în sudul Filipinelor, din cauza implantării organizaţiei islamiste Abu Sayyaf, considerată drept grupare teroristă de către Washington.

Abu Sayyaf este formată dintr-o reţea de militanţi cărora le sunt atribuite atentate teroriste sângeroase şi răpiri de turişti străini şi misionari creştini.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.