Actualitate

UN COPIL DE DOI ANI A FOST BĂTUT CU BESTIALITATE DE TATĂL SĂU

buburuza.ro   buburuza.ro

Copilul de doi ani care a ajuns, marți, la un spital din Gorj ar fi fost bătut de tatăl lui, pentru că se certa cu fratele mai mare, potrivit primarului din Motru, localitate în care a avut loc incidentul. Tatăl celor doi copii, în vârstă de 44 de ani, este audiat la Poliție.
„Am fost la spital. Tatăl lucrează la o societate de prelucrare a lemnului din Motru, iar mama la o fabrică de panificație, tot în Motru. Au doi copii, unul de doi ani, unul de șase ani. Marți, mama copiilor a venit la spital cu cel mic, cu leziuni destul de importante pe corp, două vânătăi foarte mari și cu umflături în frunte. Un copilaș de doi ani, frumos foc. Cel mare nu era lovit. A spus că, atunci când se mai jucau și tatăl era acasă, se enerva că se certau pe jucării sau că făceau gălăgie și îi mai bătea. Părinții lucrau în ture și probabil aveau grijă cu rândul de ei, mai apelau la o rudă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gigel Jianu, primarul orașului Motru.

Acesta spune că băiatul avea și traumatisme mai vechi. „Pe corp s-au găsit câteva leziuni mai vechi, ceea ce înseamnă că acest copil a mai fost lovit. Din declarațiile băiatului mai mare, tatăl l-ar fi bătut. Și soția a declarat, de asemenea, că tatăl îl mai bătea și că și astăzi l-a bătut. După cum am văzut eu loviturile, l-a lovit cu palma și, copilașul fiind mic, probabil a dat cu capul de ceva, ori de mobilă, dacă avea vânătăile acelea groaznice. Copilul era speriat, plângea când i s-au luat probe de sânge. A fost trimis la Craiova, având în vedere loviturile de la cap”, a mai spus Gigel Jianu.

Fratele mai mare al băiatului bătut a fost dus într-un centru al DGASPC. „Copilul de doi ani mai are un frate de șase ani, care, până la clarificarea situației, a fost preluat de către DGASPC, cu acordul mamei, situația urmând a fi reevaluată după externarea mamei și a minorului de doi ani”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Minodora Sucea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.

Tatăl celor doi copii a fost dus la Poliție, pentru audieri, fiind deschisă o anchetă în acest caz.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe asupra unui membru de familie și rele tratamente aplicate minorului. Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat de 44 de ani, din municipiul Motru, ar fi exercitat acte de violența asupra fiului său de doi ani”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

pni.ro%20

Comment here