Sanatate

URZICA ,minunea Primaverii ,Se spune ca este un leac vindecator

Poate că unii dintre dumneavoastră au gustat deja din ele, anul acesta. Altora poate vi se par că prețurile de pe tarabe la punguța cu urzici încă pișcă la buzunar. Dar nu vă zgârciți când vine vorba să le cumpărați. Nici nu știți ce bogăție există în această plantă care crește pe unde nu te-ai gândi, dar mai ales la margine de pădure și în câmp, mentioneaza exquis.

În copilărie, era chiar o tradiție în perioada mărțișorului. Cu mâinile goale, fără mănuși sau foarfeci, mama mergea în locuri doar de ea cunoscute și venea cu traista plină de urzici. Le opărea, le freca puțin cu mălai, sare și usturoi verde și apoi le punea la foc cu puțin ulei și un praf de făină ca să se lege. Ieșea o ciulama verde, iar noi, copiii, ne strâmbam până băgam lingura în farfurie. Erau perfecte la gust și tata ne spunea că ”ne schimbă sângele”

Miracolul primăverii – Ei bine, tata știa el ce știa. Pentru că beneficiile micuței plante cu frunze verzi-maronii sunt de-a dreptul fabuloase. După o iarnă în care organismul a fost privat de importante substanțe nutritive, urzicile fac minuni. Pe cât sunt de accesibile, pentru că așa cum vă spuneam, primăvara apar prin toate locurile, pe atât este de bogată în minerale și vitamine.

Urzicile ajută la curățarea organismului, au proprietăți analgezice, luptă cu anemia și cu diabetul, sunt bogate în fier și în magneziu și întăresc…


Lasa comentariul tau...