Social Media

Ziua Mondială a Libertății Presei. “Media pentru democraţie: jurnalism şi alegeri în vremuri de dezinformare”

ziua mondială a presei 1

 

Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertății Presei la 23 decembrie 1993 de către Adunarea Generală a ONU în urma Conferinței Generală UNESCO din 1991, când s-a adoptat o rezoluție privind „Promovarea libertății presei în lume” care recunoștea că „o presă liberă, pluralistă și independentă este o componentă esențială a oricărei societăți democratice”.

Evenimentul constituie un prilej pentru a celebra principiile care stau la baza libertății presei, a evalua starea libertății presei în lume, a reînnoi eforturile pentru apărarea independenței mass-mediei, a reflecta cu privire la problemele libertății presei și a eticii profesionale și pentru a aduce omagii acelor jurnaliști care și-au pierdut viața făcâdu-și meseria.

De asemenea, momentul servește atât ca și oportunitate de atrage atenția că în multe țări publicațiile încă sunt cenzurate, amendate, suspendate și închise, iar jurnaliștii și editorii sunt hărțuiți, atacați, deținuți și chiar uciși.

Cu ocazia acestei zile, UNESCO oferă premiul Guillermo Cano unei persoane, organizaţii sau instituţii care a adus o contribuţie excepţională la apărarea şi promovarea libertăţii presei oriunde în lume, în special în zonele cu un grad ridicat de pericol. Distincţia a fost acordată pentru prima oară în anul 1997 şi poartă numele lui Guillermo Cano Isaza, un jurnalist columbian care a fost asasinat chiar în faţa clădirii ziarului la care lucra, El Espectador din Bogotá, la 17 decembrie 1986, pentru că deranjase cu anchetele sale marii comercianţi de droguri din Columbia.

Premiul are o valoare de 25.000 de USD şi este finanţat de Cano Foundation (Columbia) şi The Helsingin Sanomat Foundation (Finlanda).

Potrivit radioromaniacultural.ro, în acest an, cei doi corespondenţi ai agenţiei de presă Reuters – Wa Lone, în vârstă de 32 de ani, şi Kyaw Soe Oo, în vârstă de 28 de ani -,aflaţi în închisoare în Myanmar, vor primi premiul mondial pentru libertatea presei pe 2019 din partea UNESCO.

Jurnaliştii au fost condamnaţi la şapte ani de închisoare în Myanmar, pe 3 septembrie 2018, pentru dezvăluirea unor secrete de stat, caz pe care comunitatea internaţională îl consideră o încălcare gravă a libertăţii de expresie.

Jurnaliştii, care au pledat nevinovaţi, investigau uciderea a zece musulmani Rohingya de către forţele de securitate din Myanmar, în momentul arestării lor în decembrie 2017.

Premiul UNESCO/Guillermo Cano pentru Libertatea Presei în lume a fost programat să fie decernat la 2 mai 2019, ca parte a celebrărilor Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, evenimente care în acest an sunt organizate în Etiopia. Tema aleasă pentru sărbătoarea din acest an este “Media pentru democraţie: jurnalism şi alegeri în vremuri de dezinformare”.

Ziua Mondială a Libertăţii Presei prilejuieşte ocazia de a informa cetăţenii asupra cazurilor de încălcare a libertăţii presei – un moment de reamintire a faptului că în zeci de ţări ale lumii publicaţiile sunt cenzurate, persecutate, suspendate sau închise, iar jurnaliştii, editorii şi publiciştii sunt hărţuiţi, atacaţi, arestaţi şi chiar ucişi.

Această zi este un prilej pentru a încuraja şi dezvolta iniţiative în favoarea libertăţii de expresie şi de a consolida statutul libertăţii de expresie în întreaga lume, este o oportunitate pentru a reaminti guvernelor din întreaga lume nevoia de a-şi respecta angajamentele privind libertatea presei şi o zi de reflecţie în rândul profesioniştilor din media asupra implicaţiilor libertăţii de expresie şi a eticii profesionale.

Este un moment de reamintire a sacrificiului acelor jurnalişti care şi-au pierdut viaţa în apărarea libertăţii de expresie şi a exercitării profesiei lor.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.