Vești extrem de proaste pentru Rapid. Clubul giuleștean se confruntă cu probleme medicale serioase după meciul cu Dinamo București, doi jucători importanți fiind indisponibili pentru o perioadă nedeterminată. Unul are un diagnostic oficial, în timp ce pentru celălalt sezonul pare deja încheiat.
Verdictul oficial pentru Marian Aioani
Totul a început în startul partidei din Giulești. Portarul Marian Aioani a ieșit de pe teren în minutul 4, acuzând dureri la nivelul coapsei. Incertitudinea a plutit câteva zile, dar acum clubul a venit cu lămuriri. Printr-un comunicat oficial, Rapid a transmis diagnosticul exact.
„Buletin Medical Marian Aioani a efectuat o serie de investigații medicale ca urmare a durerilor resimțite la nivelul coapsei înaintea partidei cu Dinamo. În urma testelor efectuate s-a constatat că portarul nostru a suferit o întindere musculară. Durata estimativă a absenței va fi stabilită în funcție de evoluția recuperării. Multă sănătate și recuperare rapidă, Marian!”, a transmis clubul.
o întindere musculară. Dar cât de gravă este, pe bune, accidentarea? Asta rămâne de văzut, giuleștenii fiind precauți în a oferi o dată exactă a revenirii pe teren.
Debut de foc pentru un pusti de 18 ani
Ieșirea prematură a lui Aioani l-a forțat pe antrenorul Costel Gâlcă să improvizeze. Si a aruncat în luptă un debutant absolut.
Adrian Briciu, un tânăr portar de doar 18 ani, a intrat pe teren pentru primul său meci la nivel de seniori pentru Rapid. Transferat în 2024 de la FC Argeș, Briciu (care nu apucase până acum să evolueze deloc pentru giuleșteni) a bifat astfel primele minute oficiale din cariera sa la profesioniști.
Ghinionul loveste din nou. Petrila, sezon incheiat?
Numai că seara de coșmar a continuat pentru Rapid. În minutul 80, după un duel cu Kennedy Boateng de la Dinamo, a venit rândul lui Claudiu Petrila să se prăbușească pe gazon. Jucătorul a acuzat dureri puternice și a părăsit terenul ajutat de stafful medical.
Imaginile cu el izbucnind în plâns pe bancă spun totul despre gravitatea situației.
E drept că nu există încă un comunicat oficial în cazul său, dar lucrurile nu arată deloc bine. Potrivit informațiilor apărute în presă, sursele din cadrul clubului vorbesc despre o ruptură musculară, relatează Dolcesport. Ba chiar, există suspiciuni despre o ruptură aproape totală, ceea ce ar fi un verdict crunt pentru fotbalist.
Iar șansele ca Petrila să mai joace în acest final de sezon sunt, practic, nule.




