Publicitate
Publicitate

Răsturnare de situație la CFR Cluj. Visul de 17 milioane de euro a fost spulberat

CFR Cluj

Euforia fanilor de la CFR Cluj a durat foarte puțin. Anunțul unui buget de vis, de până la 17 milioane de euro, susținut de investitori elvețieni, a fost contrazis chiar de patronul echipei, Ioan Varga. Acesta a demontat complet declarațiile entuziaste ale președintelui Iuliu Mureșan.

Parteneriatul istoric anunțat de Mureșan

Totul a pornit de la prezența unor oameni de afaceri din Elveția în loja patronului Ioan Varga la derby-ul cu Universitatea Cluj. Imediat după victoria cu 1-0, președintele Iuliu Mureșan a ieșit public cu un anunț care părea să schimbe destinul clubului. El vorbea despre contracte deja semnate și o stabilitate financiară fără precedent.

Entuziasmul său era, pe bune, molipsitor. „Neluțu Varga era nu niște investitori, cu care s-au semnat niște contracte și sperăm că lucrurile se vor stabiliza din punct de vedere financiar. Să avem un buget fixat de la începutul campionatului. Ar fi pe la 15-17 milioane de euro. O să vină niște parteneri în club și vom fi mult mai stabili financiar ca până acum. Da, este vorba de investitori din Elveția, pe care vrea să îi coopteze în acționariatul clubului. E relația lui Neluțu Varga, el poate rezolva lucruri la nivel mai mare, la sume mai mari și ne bucurăm că o să fim mult mai bine ca până acum. Și de aceea ne-am bucurat aseară mai mult. Ne oferă o stabilitate mai mare. Fără bani e foarte greu. Investitorii au fost aseară la meci. Sunt niște vești excelente”, declara Iuliu Mureșan.

Rasturnare de situatie la pompa. Benzina premium, mai ieftina decat cea standard
RecomandariRasturnare de situatie la pompa. Benzina premium, mai ieftina decat cea standard

Varga demontează totul: „Nu au nicio legătură”

Dar bucuria suporterilor a fost de scurtă durată.

Chiar patronul Ioan Varga a intervenit pentru a limpezi apele, iar versiunea sa este radical diferită. Se pare că președintele Mureșan a fost într-o eroare totală. Cum vine asta, după ce șeful clubului vorbea de contracte deja parafate? Varga a fost tranșant, arătând că partenerii săi de afaceri (cei prezenți la meciul cu U Cluj) activează în cu totul alte domenii, iar discuțiile purtate nu au vizat clubul de fotbal, după cum notează Dolcesport.

„Elvețienii nu au nici o legătură. Fac afaceri cu ei, în imobiliare, în minerit, în agricultură. Dacă va fi vreodată cazul poate o să vină și în fotbal, dar deocamdată nu este vorba de așa ceva. Nu este momentul”, a clarificat Ioan Varga.

Un meci cu 9 goluri a incins spiritele. Ce i se reproseaza lui Cristi Chivu in Italia
RecomandariUn meci cu 9 goluri a incins spiritele. Ce i se reproseaza lui Cristi Chivu in Italia

O echipă de forță, dar din banii proprii

Și totuși, patronul din Gruia a venit și cu o veste bună pentru suporteri, chiar dacă nu la nivelul celei anunțate inițial de Mureșan. Omul de afaceri a promis că va crește investițiile la echipă în sezonul viitor, însă fondurile vor proveni din surse proprii. Varga a explicat că deblocarea unor afaceri personale, care i-au cauzat probleme financiare recent, îi va permite să susțină clubul la un alt nivel.

„Se va ridica nivelul. S-au deblocat și afacerile mele din Africa, care m-au ținut blocat puțin și de aceea au și fost niște întârzieri. Dar, încet, lucrurile se rezolvă și vom crea o echipă de forță”, a mai spus Ioan Varga.

Astfel, visul unui parteneriat elvețian care să aducă 17 milioane de euro în Gruia se amână pe termen nedefinit. Suporterii clujeni se bazează, pentru sezonul viitor, exclusiv pe finanțarea promisă de Ioan Varga, odată cu relansarea afacerilor sale.

Cosmar pentru Rapid. Doi jucatori cheie s-au accidentat grav in acelasi meci
RecomandariCosmar pentru Rapid. Doi jucatori cheie s-au accidentat grav in acelasi meci