Mulți elevi pierd puncte la examene, iar în corespondența profesională apare frecvent aceeași greșeală legată de verbul „a fi”. Confuzia apare mai ales atunci când trebuie aleasă rapid forma corectă între un singur „i” și doi „i”. În realitate, regula este clară și nu s-a schimbat în normele academice oficiale.
La modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a doua singular, forma negativă se scrie întotdeauna „să nu fii”. Aici nu există excepții. Construcția este alcătuită din conjuncția „să”, negația „nu” și verbul conjugat. Explicația ține de structura cuvântului: primul „i” aparține radicalului, iar al doilea arată persoana a doua singular, adică „tu”. De aceea sunt corecte exemple precum „Te rog să nu fii supărat” și „Să nu fii naiv în fața unor promisiuni goale”. În ambele cazuri, enunțul se referă la prezent și i se adresează direct interlocutorului.
Greșeala apare adesea din cauza felului în care se pronunță rapid aceste forme în vorbirea de zi cu zi. În scris însă, prezența lui „să” alături de persoana a doua trebuie să atragă atenția că verbul cere doi „i”. Potrivit explicațiilor prezentate de Jurnalulnational, această regulă funcționează constant și poate fi recunoscută ușor atunci când „tu” este subînțeles.
Lucrurile se schimbă la imperativul negativ. Când este vorba despre un ordin direct sau o interdicție, forma corectă este „nu fi”, cu un singur „i”. Explicația este diferită de cea de la conjunctiv. Imperativul negativ se formează din negația „nu” și infinitivul verbului. În acest caz, infinitivul este „a fi”. Eliminăm particula „a” și rămâne „fi”, scris firesc cu un singur „i”. Așa apar formulări corecte ca „Nu fi trist pentru o notă mică” și „Nu fi rău cu cei din jur”. Mulți vorbitori confundă această formă cu imperativul pozitiv „fii”, de exemplu în expresia „fii cuminte”, și ajung să folosească greșit doi „i” și la negativ.
Există și o a treia situație, mai puțin cunoscută, în care scriem „să nu fi”, tot cu un singur „i”. Este vorba despre conjunctivul perfect, adică forma de trecut. Aici avem conjuncția „să”, negația „nu”, auxiliarul „a fi” scris „fi” și apoi participiul verbului principal. În această construcție, „fi” nu mai este verb principal, ci auxiliar, de aceea rămâne neschimbat. Exemplele sunt clare: „Să nu fi știut adevărul, aș fi greșit decizia” și „Să nu fi mers acolo, pierdeam o ocazie unică”. În astfel de cazuri, forma exprimă o ipoteză legată de trecut, iar auxiliarul rămâne același indiferent de persoană: „eu să nu fi mers” sau „tu să nu fi mers”.
Pentru verificare rapidă, poate fi folosit verbul „a face”. Dacă înlocuirea duce la forma „să nu faci”, atunci trebuie scris „să nu fii”. Dacă se potrivește „nu face”, varianta corectă este „nu fi”. Astfel, în propoziția „Te rog să nu fii supărat”, testul dă „Te rog să nu faci”, iar în interdicția „Nu fi supărat”, verificarea duce la „Nu face”.
