Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” din Iași a realizat primul transplant de inimă din istoria sa. Intervenția a fost făcută pentru un pacient de 44 de ani, aflat în stare critică.
Bărbatul fusese diagnosticat cu cardiomiopatie dilatativă, iar starea lui s-a agravat rapid până la șoc cardiogen. Organismul nu mai putea pompa sângele necesar, iar medicii îl țineau în viață doar printr-o schemă de tratament medicamentos agresiv. În aceste condiții, șansele sale de supraviețuire pe termen mediu erau minime, iar fără un organ sănătos nu mai existau alte opțiuni.
Echipa de chirurgie cardiacă a institutului din Iași a fost coordonată de managerul unității, prof. dr. Grigore Tinică. Ca proctor a participat prof. dr. Horațiu Moldovan, șeful clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Universitar de Urgență Floreasca, care a supervizat procedura. Din echipa de chirurgie cardiovasculară au făcut parte dr. Mihai Enache, medic primar și șef de lucrări în cadrul UMF Iași, dr. Andrei Țăruș, medic specialist și doctorand, dr. Alberto Bacușcă, medic specialist și asistent universitar, și dr. Silviu Stoleru, medic specialist.
Pe durata intervenției, funcțiile vitale și circulația sangvină au fost susținute de asistenții medicali perfuzioniști Adrian Bujor și Mihai Boicu. Un rol decisiv a avut și echipa ATI, formată din șeful secției, dr. Daniel Dăscălescu, și medicul primar dr. Dumitru Grăjdeanu.
Potrivit Jurnalulnational, transplantul a fost posibil după ce cordul a fost prelevat de la un tânăr de 28 de ani, a cărui viață s-a încheiat tragic în urma unui accident vascular cerebral suferit pe un teren de sport. În același proces de prelevare, plămânii au fost trimiși de urgență în Italia, ficatul a ajuns la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, rinichii și corneele au fost preluate de echipele de la Spitalul „C.I. Parhon”, iar tendoanele au fost transportate în Capitală, la banca de țesuturi de la Spitalul Colentina.
La finalul operației, prof. dr. Horațiu Moldovan a declarat: „La Iași există medici foarte bine pregătiți, pe care îi cunosc de mulți ani. Nu am avut nicio emoție, îi felicit și sunt convins că în viitor vom vorbi și de alte performanțe ale dumnealor.”
Pentru pacientul de 44 de ani urmează o perioadă lungă de recuperare. Reușita acestei prime intervenții deschide însă drumul unor noi posibilități pentru pacienții cardiovasculari aflați în stadii avansate de boală.








