Temperaturile ridicate din timpul verii conduc la încălzirea apei în mări, piscine, lacuri și râuri. Acest proces poate crea un mediu propice pentru dezvoltarea unor bacterii periculoase, crescând riscurile pentru sănătate în timpul activităților recreative.
Valurile de căldură extremă, care afectează și România, modifică siguranța apelor folosite pentru scăldat. Odată cu încălzirea apei, crește și riscul de infecții bacteriene grave. Printre pericolele asociate se numără și infecțiile provocate de bacteria supranumită „mâncătoarea de carne”.
Situația impune o atenție sporită din partea celor care aleg să se răcorească în apele de suprafață în perioadele de caniculă, în special când apa este foarte caldă. Creșterea riscului de infecții este unul dintre efectele caniculei asupra activităților de vară, conform datelor Lyla. Acest context nu înseamnă o interdicție a scăldatului, ci necesitatea unei precauții mai mari.





