Publicitate
Publicitate

Parcul PAW Patrol s-a deschis. Cât costă o vacanță și ce capcană îi așteaptă pe părinți

parc PAW Patrol

Ryder și echipa sa de cățeluși au acum un univers real, gata de explorat. Un nou parc tematic PAW Patrol s-a deschis în Marea Britanie, după o investiție de 15 milioane de lire sterline, devenind instantaneu o atracție majoră pentru familiile cu copii mici. Numai că, dincolo de entuziasmul inițial, părinții trebuie să fie atenți la câteva detalii costisitoare și la o regulă ce poate provoca lacrimi.

Ce te așteaptă în Adventure Bay

„Marshall, Rubble, Chase, Rocky, Zuma, Skye, da, sunt pe drum” sunt versurile pe care orice părinte le știe pe de rost. Iar cei de la Chessington World of Adventures Resort (parte a Merlin Entertainments) au transpus acest univers în realitate cu o investiție serioasă. Tărâmul proaspăt inaugurat cuprinde patru atracții noi, o zonă de joacă dedicată, sesiuni de întâlniri cu personajele, un magazin de suveniruri și, clar un punct gastronomic tematic.

Piesa de rezistență este turnul de observație al cățelușilor, sub care se află Rubble & Rocky’s Play Zone. Aici, cei mici se pot juca pe tobogane, în barca lui Cap’n Turbot sau pe camionul de reciclare al lui Rocky. Dar atracțiile principale sunt cele care contează cu adevărat: Zuma’s Hovercraft Adventure, Chase’s Mountain Mission (un mini roller coaster), Skye’s Helicopter Heroes și Marshall’s Firetruck Rescue.

O mama a inchis telefonul in direct cand a aflat ca a castigat. Motivul a lasat pe toti masca
RecomandariO mama a inchis telefonul in direct cand a aflat ca a castigat. Motivul a lasat pe toti masca

Adevărul despre restricțiile de înălțime

V-ați gândit vreodată cum e să ajungi la destinație, după ce ai planificat totul, iar cel mic să plângă pe margine? Aici apare prima problemă. Pentru fiecare dintre cele patru atracții principale, copiii trebuie să aibă o înălțime minimă de 90 cm, chiar dacă sunt însoțiți de un adult. Asta înseamnă, pe bune, că un copil de doi ani pur și simplu nu are voie să se urce.

Prin comparație cu alte parcuri, precum Paultons Peppa Pig World, unde restricțiile de înălțime pentru copiii mici însoțiți sunt aproape inexistente, decizia pare o ocazie ratată. E drept că prichindeii sub 90 cm intră gratuit în parc, în timp ce biletele standard încep de la 32 de lire sterline de persoană. Așa cum relatează Lyla într-un reportaj la fața locului, din cele 11 atracții accesibile copiilor sub 90 cm din întregul complex, doar 6 sau 7 sunt cu adevărat ride-uri. Din fericire, printre ele se numără Gruffalo River Ride Adventure, unde o fetiță de doi ani, refuzată la PAW Patrol, s-a dat de trei ori la rând, strigând „din nou” cu entuziasm.

Cât costă o noapte în patul lui Chase

Pentru experiența completă, complexul a lansat și camere tematice. Decorul este fabulos pentru un copil, cu periscop, panou de control și un pat supraetajat în forma celebrului PAW Patroller. Mai mult, cei mici primesc o jucărie pe pernă și o ghicitoare care, odată rezolvată, deschide un seif cu două ciocolate.

Anunțul care i-a adus un coșmar. A pierdut 6000 de fani după o singură poză
RecomandariAnunțul care i-a adus un coșmar. A pierdut 6000 de fani după o singură poză

Cifrele vorbesc de la sine.

Pentru un weekend în luna iulie, o singură noapte de cazare începe de la 663 de lire sterline pentru o familie de patru persoane (deși camera poate găzdui 2 adulți și 3 copii). Prețul sună uriaș, dar include parcarea, micul dejun, o oră de acces la piscină (dacă rezervi în avans), acces în parc cu o oră înainte de deschiderea oficială și intrarea gratuită în parc pentru a doua zi. Atenție însă, prima zi de parc nu este inclusă și se plătește separat.

Iar pentru context, o cameră standard în același hotel și în aceeași perioadă costă 303 lire sterline, adică mai puțin de jumătate. Oferă aceleași beneficii, cu excepția decorului tematic și a accesului gratuit la piscină, care altfel ar costa 3 lire de persoană.

Si-a injectat buzele la 52 de ani. Reactia sotului a fost complet neasteptata
RecomandariSi-a injectat buzele la 52 de ani. Reactia sotului a fost complet neasteptata

Bugetul pentru mâncare și sfaturi practice

Și la capitolul mâncare, prețurile sunt pe măsură. La standurile din parc, un simplu sandviș cu șuncă pentru copii ajunge să coste 5 lire sterline. Cel mai bun sfat este să vă aduceți prânzul de acasă și să folosiți băncile de picnic disponibile. Dacă alegeți restaurantul hotelului, Zafari Restaurant, așteptați-vă la preparate medii la prețuri destul de umflate.

Până la urmă, copiii nu țin cont de facturi. Pentru ei, amintirea unei nopți petrecute în sediul cățelușilor preferați va rămâne vie, iar întrebarea dacă următorul hotel va fi tot cu PAW Patrol va apărea garantat la următoarea vacanță.