Măsurarea scăderii pulsului la un minut după efort poate oferi indicii despre sănătatea cardiovasculară și poate semnala un rezultat care merită discutat cu medicul. Testul de recuperare a ritmului cardiac se poate face acasă, dar persoanele cu boli cardiace preexistente au nevoie de supraveghere medicală.
Cel puțin 18 bătăi pe minut mai puțin după repaus reprezintă un reper pentru o recuperare bună.
O scădere sub 12 bătăi pe minut poate semnala un risc de probleme de sănătate ulterioare.
Intensitatea exercițiului folosit pentru test trebuie să ducă pulsul la 70-85% din frecvența cardiacă maximă.
Frecvența maximă se estimează, în lipsa unei valori indicate de un dispozitiv, prin formula 220 minus vârsta.
Pulsul se poate estima manual numărând bătăile timp de 10 secunde și înmulțind rezultatul cu șase.
Recuperarea pulsului arată cum răspunde organismul după efort
Recuperarea ritmului cardiac (HRR) reprezintă diferența dintre frecvența măsurată la oprirea exercițiului și cea înregistrată după repaus. Cu cât pulsul coboară mai repede, cu atât recuperarea este mai bună, însă rezultatele diferă între persoane și depind inclusiv de vârstă.
Cardiologul Nieca Golderberg, de la New York University Grossman School of Medicine, explică faptul că acest indicator poate anticipa hipertensiunea arterială și evenimentele cardiace. O revenire lentă a pulsului poate semnala și probleme care afectează alte părți ale organismului, nu numai inima.
Bătăile puternice ale inimii la urcarea scărilor sau nevoia de a gâfâi după alergarea pentru a prinde autobuzul pot indica o condiție fizică modestă. Măsurarea recuperării urmărește însă ce se întâmplă după încheierea activității, nu doar reacția din timpul ei.
Testarea începe cu precauțiile medicale
Înaintea începerii unui program nou de exerciții este necesară consultarea medicului. Informațiile despre această măsurare au caracter general și nu înlocuiesc evaluarea unui profesionist din sănătate.
Pentru efectuarea testului sunt necesare un cronometru, inclusiv cel de pe telefon, și un mijloc de notare a valorilor. Un ceas inteligent sau o brățară pentru monitorizarea activității simplifică măsurarea, fără să fie obligatorii.
Pașii includ atât măsurarea, cât și condițiile în care efortul trebuie întrerupt:
Se stabilește frecvența cardiacă maximă, folosind valoarea indicată de dispozitivul purtabil sau estimarea în funcție de vârstă.
Se alege o activitate potrivită condiției fizice, precum alergarea, ciclismul ori vâslitul. Efortul trebuie să ridice pulsul în intervalul procentual indicat pentru test.
Activitatea se oprește imediat dacă apar amețeli, durere ori presiune în piept sau o lipsă de aer disproporționată față de exercițiul efectuat.
La încheierea efortului se înregistrează imediat pulsul, cât încă este la valoarea cea mai ridicată. Se poate folosi dispozitivul de monitorizare sau metoda manuală, ținând un deget pe gât și numărând bătăile.
Urmează repausul timp de un minut, în poziție așezată sau culcată, apoi o nouă măsurare. Valoarea obținută la finalul pauzei se scade din cea notată la oprirea exercițiului; diferența este HRR.
Un rezultat îngrijorător justifică evaluarea riscului cardiac
Pragurile de recuperare sunt repere care trebuie privite împreună cu particularitățile persoanei. Golderberg recomandă celor îngrijorați de rezultat o consultație pentru evaluarea completă a riscului cardiac.
Un studiu publicat în 1999 de cercetătorii Cleveland Clinic, din statul american Ohio, a identificat o legătură între recuperarea pulsului și mortalitate. Echipa a măsurat acest indicator la 2.400 de adulți, pe care i-a urmărit apoi șase ani. În perioada urmărită, probabilitatea de deces a fost de circa patru ori mai mare în rândul participanților cu recuperare redusă față de cei cu recuperare mai bună.
Alte echipe de cercetare au obținut rezultate similare. Asocierea cu decesul din orice cauză a fost observată inclusiv în absența unor probleme cardiace evidente. Pentru adulții tineri și cei de vârstă mijlocie, legătura dintre acest indicator și mortalitate este chiar mai strânsă decât cea observată pentru hipertensiune.
Sistemul nervos participă la încetinirea inimii
O posibilă explicație a asocierii cu riscul de deces ține de nervul vag. Acesta transmite semnale între creier și organe precum inima, ficatul și intestinele și participă la trecerea organismului de la starea de alertă la cea de repaus.
Lindsay Bottoms, profesoară de știința exercițiului fizic și a sănătății la University of Hertfordshire, din Regatul Unit, compară sistemele care acționează asupra inimii cu o accelerație și o frână. În timpul activității, sistemul nervos simpatic accelerează bătăile inimii. Vasele se dilată, iar oxigenul ajunge la mușchi prin fluxul sanguin crescut.
După oprire, pulsul rămâne temporar ridicat deoarece organismul are nevoie de oxigen pentru eliminarea produșilor rezultați din efort, inclusiv acidul lactic, explică Bottoms. Ulterior, sistemul parasimpatic favorizează revenirea la repaus.
Îmbunătățirea condiției fizice ajută organismul să treacă mai eficient între aceste stări. Un tonus vagal mai ridicat, adică o activitate mai eficientă a acestui mecanism de reglare, este asociat cu o sănătate mintală și o funcționare cognitivă mai bune, o funcție imunitară mai bună, inflamație redusă și mortalitate mai mică.
Mișcarea regulată poate îmbunătăți recuperarea
Cercetările au constatat că programele de exerciții pot îmbunătăți HRR și pot readuce riscul de deces la un nivel normal. Bottoms și Golderberg recomandă activitatea cardiovasculară regulată.
Opțiunile indicate de Golderberg sunt mersul în ritm moderat, ciclismul și, în funcție de capacitatea fizică, joggingul, alergarea sau înotul. Cardiologul include și dansul între activitățile care pot ajuta la îmbunătățirea recuperării pulsului.
